I
Din dorinţa de a atinge iluminarea,
Şi pentru binele tuturor fiinţelor,
Care sunt mult mai preţioase decât nestemata care îndeplineşte dorinţele,
Din dorinţa de a atinge iluminarea,
Şi pentru binele tuturor fiinţelor,
Care sunt mult mai preţioase decât nestemata care îndeplineşte dorinţele,
Voi practica fără întrerupere, sprijinindu-le cu drag.
Cu toţii vrem să fim fericiţi şi să ne eliberăm de suferinţă. În această privinţă suntem cu toţii la fel. Totuşi,
fiecare este unul singur în comparaţie cu mulţimea semenilor săi. Prin urmare apar două atitudini pe care trebuie să le analizăm: cea a preţuirii egoiste a propriei persoane şi cea a preţuirii celorlalţi. Autopreţuirea ne face crispaţi. Credem ca suntem foarte importanţi şi singura noastră dorinţă este ca noi să fim fericiţi, nouă să ne meargă bine. Dar nu ştim cu să provocăm această fericire. De fapt această autopreţuire nu ne va face fericiţi.
Cei care îi preţuiesc pe ceilalţi, consideră semenii la fel de importanţi ca propria persoană, şi dau importanţă ajutorului pe care îl acordă acestora. Acţionând astfel, ei devin foarte fericiţi. De exemplu, politicienii care sunt preocupaţi să ajute sau să slujească intereselor celorlalţi sunt priviţi în istorie cu respect, pe când cei care exploatează şi profită devin cunoscuţi pentru răutatea lor.
Să lăsăm pentru moment deoparte religia, viaţa de apoi şi nirvana. Acţiunile egocentrice atrag consecinţe negative chiar în această viaţă. Pe de altă parte, Maica Tereza, care şi-a devotat sincer întreaga viaţă şi energie pentru a-i ajuta în mod altruist pe săraci, şi neajutoraţi, va fi întotdeauna respectată pentru nobleţea activităţii sale. Nimeni nu poate spune nimic rău despre ea. Acesta este rezultatul preţuirii celorlalţi: fie că vrei sau nu, şi cei care nu fac parte din familia ta te plac, se simt bine în prezenţa ta şi se gândesc cu drag la tine. Dacă, însă vorbeşti frumos doar de faţă cu ei şi îi calomniezi pe la spate, nimeni nu te va place.
Prin urmare, dacă vom încerca după puterile noastre să îi ajutăm pe ceilalţi, şi vom nutri cât mai puţine gânduri egoiste, vom avea parte de mai multe momente fericite. Viaţa noastră nu este lungă: cel mult o sută de ani. Dacă, pe durata ei încercăm să fim buni, cu suflet cald, preocupaţi de bunăstarea celorlalţi şi mai puţin egoişti şi mânioşi, aceasta ar fi minunat, o reală cauză a fericirii. Dacă suntem egoişti, şi ne punem pe noi înaintea celorlalţi, vom fi cei din urmă. Dacă ne vom plasa [cu generozitate] în urma celorlalţi, vom ajunge în fruntea lor.
Aşa că nu vă faceţi griji în legătură cu viaţa viitoare şi cu nirvana, acestea vor veni la timpul lor. Dacă în această viaţă veţi rămâne buni, cu sufletul cald, şi altruişti, veţi fi buni cetăţeni ai acestei lumi. Indiferent dacă sunteţi budhişti sau creştini – acest fapt este irelevant – important este să fiţi o fiinţă umană bună. Aceasta este [până la urmă] învăţătura Budhismului, acesta este şi mesajul tuturor religiilor.
Totuşi, învăţăturile budhiste conţin toate tehnicile pentru a elimina egoismul şi realizarea atitudinii de preţuire a celorlalţi. De exemplu, foarte util în acest sens este minunatul text al lui Shantideva, Bodhicaryavatara (Ghid al stilului de viaţă al unui bhodisattva). Eu practic urmând acest ghid şi îl găsesc foarte util. Mintea noastră este foarte înşelătoare, foarte greu de controlat, însă dacă facem un efort continuu, dacă ne bizuim neobosiţi pe gândirea logică şi analiza atentă, atunci putem să o controlăm şi să o schimbăm în mai bine.
Unii psihologi occidentali susţin că nu ar trebui să ne reprimăm mânia ci să o exprimăm – adică ar trebui să exersăm mânia![1] Totuşi, trebuie să facem o distincţie esenţială între problemele mentale pe care putem şi cele pe care nu putem să le exprimăm. Uneori suntem cu adevărat nedreptăţiţi şi avem dreptul să ne exprimăm nemulţumirea decât să o lăsăm să ne macine în interior. Dar nu trebuie exprimată cu furie. Dacă nutriţi, dacă păstraţi dispoziţii sufleteşti tulburătoare şi negative precum mânia, acestea devin o parte a personalităţii voastre. De fiecare dată când veţi exprima mânia va fi tot mai uşor. O veţi face tot mai des, până când veţi deveni pur şi simplu o persoană necontrolat furioasă. Prin urmare, luând în considerare problemele mentale, evident, unele pot fi exprimate, altele nu.
Când încerci să controlezi pentru prima dată dispoziţiile sufleteşti negative pare foarte greu. În prima zi, în prima săptămână, în prima lună nu veţi reuşi să le controlaţi bine. Însă dacă veţi face un efort constant în acest sens, negativitatea va scădea treptat. Progresul mintal nu poate fi obţinut luând medicamente sau orice alte substanţe chimice, ci depinde de controlul minţii.
Prin urmare dacă vrem să ne îndeplinim dorinţele, fie ele imediate sau fundamentale, trebuie să ne bizuim pe semenii noştri mai mult chiar decât pe nestemata care îndeplineşte toate dorinţele şi să îi preţuim mai presus de orice.
Întrebare: Cere este scopul acestor practici, să ne dezvolte mintea sau să îi ajute pe ceilalţi? Care ţel mai important?
Dalai Lama: Ambele sunt importante. În primul rând, dacă motivaţia noastră nu este pură, nimic din ceea ce facem nu ne va satisface. De aceea mai întâi trebuie cultivată motivaţia pură. Însă nu trebuie să aşteptăm până când motivaţia este perfectă ca să facem ceva pentru ceilalţi. Desigur, pentru a-i ajuta in cel mai perfect mod, ar trebui să fim deplin iluminaţi. Pentru a putea acorda un ajutor vast, ar trebui să fi atins unul dintre nivelele bodhisattva, adică să avem experienţa unei percepţii directe, neconceptuale şi să avem puterea percepţiilor extrasenzoriale. Dar şi în lipsa acestor calităţi sunt multe alte nivele la care putem acorda ajutor. Şi înainte de a fi atins puterile unui bhodisattva sau buddha, putem acţiona în spiritul lor, chiar dacă acţiunile noastre vor fi mai puţin eficiente. Putem să stârni motivaţii bune ajutându-ne semeni aşa cum putem. Această abordare este mai cumpătată decât a ne izola undeva pentru meditaţie şi incantaţii. Desigur alegerea depinde de fiecare dintre noi. Dacă suntem convinşi că stând în sihăstrie putem avea realizări [spirituale] concrete, e altceva. Poate e mai bine să petrecem jumătate din timp activi şi cealaltă jumătate practicând meditaţia.
Întrebare: Tibetul este o ţară budhistă. Dacă valorile pe care le-aţi enunţat sunt budhiste, de ce este atât de multă instabilitate în societatea tibetană?
Dalai Lama: Slăbiciune omenească. Deşi Tibet fost o ţara budhistă, are şi ea uscăturile ei, oameni corupţi. Chiar şi unele instituţii religioase, mănăstiri, s-au corupt şi au devenit centre de exploatare. Însă, comparată cu alte societăţi, cea tibetană are mai puţine probleme şi este mult mai paşnică şi mai armonioasă.
fiecare este unul singur în comparaţie cu mulţimea semenilor săi. Prin urmare apar două atitudini pe care trebuie să le analizăm: cea a preţuirii egoiste a propriei persoane şi cea a preţuirii celorlalţi. Autopreţuirea ne face crispaţi. Credem ca suntem foarte importanţi şi singura noastră dorinţă este ca noi să fim fericiţi, nouă să ne meargă bine. Dar nu ştim cu să provocăm această fericire. De fapt această autopreţuire nu ne va face fericiţi.
Cei care îi preţuiesc pe ceilalţi, consideră semenii la fel de importanţi ca propria persoană, şi dau importanţă ajutorului pe care îl acordă acestora. Acţionând astfel, ei devin foarte fericiţi. De exemplu, politicienii care sunt preocupaţi să ajute sau să slujească intereselor celorlalţi sunt priviţi în istorie cu respect, pe când cei care exploatează şi profită devin cunoscuţi pentru răutatea lor.
Să lăsăm pentru moment deoparte religia, viaţa de apoi şi nirvana. Acţiunile egocentrice atrag consecinţe negative chiar în această viaţă. Pe de altă parte, Maica Tereza, care şi-a devotat sincer întreaga viaţă şi energie pentru a-i ajuta în mod altruist pe săraci, şi neajutoraţi, va fi întotdeauna respectată pentru nobleţea activităţii sale. Nimeni nu poate spune nimic rău despre ea. Acesta este rezultatul preţuirii celorlalţi: fie că vrei sau nu, şi cei care nu fac parte din familia ta te plac, se simt bine în prezenţa ta şi se gândesc cu drag la tine. Dacă, însă vorbeşti frumos doar de faţă cu ei şi îi calomniezi pe la spate, nimeni nu te va place.
Prin urmare, dacă vom încerca după puterile noastre să îi ajutăm pe ceilalţi, şi vom nutri cât mai puţine gânduri egoiste, vom avea parte de mai multe momente fericite. Viaţa noastră nu este lungă: cel mult o sută de ani. Dacă, pe durata ei încercăm să fim buni, cu suflet cald, preocupaţi de bunăstarea celorlalţi şi mai puţin egoişti şi mânioşi, aceasta ar fi minunat, o reală cauză a fericirii. Dacă suntem egoişti, şi ne punem pe noi înaintea celorlalţi, vom fi cei din urmă. Dacă ne vom plasa [cu generozitate] în urma celorlalţi, vom ajunge în fruntea lor.
Aşa că nu vă faceţi griji în legătură cu viaţa viitoare şi cu nirvana, acestea vor veni la timpul lor. Dacă în această viaţă veţi rămâne buni, cu sufletul cald, şi altruişti, veţi fi buni cetăţeni ai acestei lumi. Indiferent dacă sunteţi budhişti sau creştini – acest fapt este irelevant – important este să fiţi o fiinţă umană bună. Aceasta este [până la urmă] învăţătura Budhismului, acesta este şi mesajul tuturor religiilor.
Totuşi, învăţăturile budhiste conţin toate tehnicile pentru a elimina egoismul şi realizarea atitudinii de preţuire a celorlalţi. De exemplu, foarte util în acest sens este minunatul text al lui Shantideva, Bodhicaryavatara (Ghid al stilului de viaţă al unui bhodisattva). Eu practic urmând acest ghid şi îl găsesc foarte util. Mintea noastră este foarte înşelătoare, foarte greu de controlat, însă dacă facem un efort continuu, dacă ne bizuim neobosiţi pe gândirea logică şi analiza atentă, atunci putem să o controlăm şi să o schimbăm în mai bine.
Unii psihologi occidentali susţin că nu ar trebui să ne reprimăm mânia ci să o exprimăm – adică ar trebui să exersăm mânia![1] Totuşi, trebuie să facem o distincţie esenţială între problemele mentale pe care putem şi cele pe care nu putem să le exprimăm. Uneori suntem cu adevărat nedreptăţiţi şi avem dreptul să ne exprimăm nemulţumirea decât să o lăsăm să ne macine în interior. Dar nu trebuie exprimată cu furie. Dacă nutriţi, dacă păstraţi dispoziţii sufleteşti tulburătoare şi negative precum mânia, acestea devin o parte a personalităţii voastre. De fiecare dată când veţi exprima mânia va fi tot mai uşor. O veţi face tot mai des, până când veţi deveni pur şi simplu o persoană necontrolat furioasă. Prin urmare, luând în considerare problemele mentale, evident, unele pot fi exprimate, altele nu.
Când încerci să controlezi pentru prima dată dispoziţiile sufleteşti negative pare foarte greu. În prima zi, în prima săptămână, în prima lună nu veţi reuşi să le controlaţi bine. Însă dacă veţi face un efort constant în acest sens, negativitatea va scădea treptat. Progresul mintal nu poate fi obţinut luând medicamente sau orice alte substanţe chimice, ci depinde de controlul minţii.
Prin urmare dacă vrem să ne îndeplinim dorinţele, fie ele imediate sau fundamentale, trebuie să ne bizuim pe semenii noştri mai mult chiar decât pe nestemata care îndeplineşte toate dorinţele şi să îi preţuim mai presus de orice.
Întrebare: Cere este scopul acestor practici, să ne dezvolte mintea sau să îi ajute pe ceilalţi? Care ţel mai important?
Dalai Lama: Ambele sunt importante. În primul rând, dacă motivaţia noastră nu este pură, nimic din ceea ce facem nu ne va satisface. De aceea mai întâi trebuie cultivată motivaţia pură. Însă nu trebuie să aşteptăm până când motivaţia este perfectă ca să facem ceva pentru ceilalţi. Desigur, pentru a-i ajuta in cel mai perfect mod, ar trebui să fim deplin iluminaţi. Pentru a putea acorda un ajutor vast, ar trebui să fi atins unul dintre nivelele bodhisattva, adică să avem experienţa unei percepţii directe, neconceptuale şi să avem puterea percepţiilor extrasenzoriale. Dar şi în lipsa acestor calităţi sunt multe alte nivele la care putem acorda ajutor. Şi înainte de a fi atins puterile unui bhodisattva sau buddha, putem acţiona în spiritul lor, chiar dacă acţiunile noastre vor fi mai puţin eficiente. Putem să stârni motivaţii bune ajutându-ne semeni aşa cum putem. Această abordare este mai cumpătată decât a ne izola undeva pentru meditaţie şi incantaţii. Desigur alegerea depinde de fiecare dintre noi. Dacă suntem convinşi că stând în sihăstrie putem avea realizări [spirituale] concrete, e altceva. Poate e mai bine să petrecem jumătate din timp activi şi cealaltă jumătate practicând meditaţia.
Întrebare: Tibetul este o ţară budhistă. Dacă valorile pe care le-aţi enunţat sunt budhiste, de ce este atât de multă instabilitate în societatea tibetană?
Dalai Lama: Slăbiciune omenească. Deşi Tibet fost o ţara budhistă, are şi ea uscăturile ei, oameni corupţi. Chiar şi unele instituţii religioase, mănăstiri, s-au corupt şi au devenit centre de exploatare. Însă, comparată cu alte societăţi, cea tibetană are mai puţine probleme şi este mult mai paşnică şi mai armonioasă.
[1] În sensul că orice repetare este o exersare.(n.t)
Strofa I, II, III, IV, V, VI, VII, VIII.
0 gânduri:
Scrieţi-vă gândurile: