Dalai Lama despre religie

Teologul Leonardo Boff reproduce un dialog pe care l-a avut cu Dalai Lama cu ocazia unei mese rotunde:

"Intr-o discuţie despre religie şi libertate avută cu Dalai Lama, cu inteţii ironice, dar şi din curiozitate, i-am pus următoarea întrebare:

«Sfinţia Voastra, care religie consideraţi că este cea mai bună?»

Credeam că va răspunde: «Budismul tibetan» sau «Religiile orientale, cu mult mai  vechi decât creştinismul.» Dalai Lama s-a oprit, mi-a surâs şi m-a privit drept în ochi… fapt care m-a surpris deoarece era clar subtextul ironic al întrebării mele. Mi-a raspuns:

«Cea mai bună religie este cea care te apropie de Dumnezeu. Este cea care face din tine, o persoană mai bună.»

Pentru a ieşi din încurcătura în care m-a pus acest răspuns înţelept l-am intrebat din nou: 

«Ce anume ne face sa fim mai buni? »

El a raspuns:
«Tot ceea ce nu ne lasă indiferenţi la suferinaţa aproapelui
şi ne face să fim mai sensibili,
mai detaşati,
mai amabili,
mai umani,
mai responsabili,
mai corecţi şi cinstiţi.»

«Religia care te face aşa este cea mai bună religie.»

Am tăcut pentru un timp, meditând uimit la răspunsul său irefutabil şi plin de înţelepciune. A continuat:

«Prietene, nu mă interesează de ce religie eşti şi dacă eşti credincios sau nu… Pentru mine, este important felul cum te porţi cu semenii tăi, familia ta, colegii de serviciu, prietenii tăi şi, în general, cu toată lumea.»
«Aminteşte-ţi că universul este ecoul acţiunilor şi gândurilor noastre.»

«Legea acţiunii şi reacţiunii nu se referă numai la fizică.  Ea se aplică şi în relaţiile umane. Dacă faci bine în jurul tau, ţi se va răspunde cu buntate. Daca te porţi cu răutate, vei primi răutate.»

«Cea ce ne spuneau bunicii este adevarat. Vei primi întotdeauna ceea ce le doreşti  celorlalţi. Fericirea nu este în mâna destinului, ci consecinţa opţiunilor tale.»

Şi a adăugat:
«Ia seama la gândurile tale căci ele vor deveni cuvinte.
Ia seama la cuvintele tale căci ele vor deveni acţiuni.
Ia sema la acţiunile tale căci ele vor deveni obişnuinţe.
Ia seama la obişnuinţele tale căci ele iţi vor modela caracterul.
Ia seama la caracterul tău căci el iţi va condiţiona destinul,
Iar destinul va fi viaţa ta…»

şi

«Nu există religie mai mare decât adevărul.»"

 

Trei călugări şi nimeni nu mai cară apă

Filmul Trei călugări (三个和尚, San ge he shang, 1980) este o animaţie produsă de Shanghai Animation Film Studio în perioada de renaştere după revoluţia culturală. Filmul ilustrează un proverb chinez care spune: "Un călugăr va căra două găleţi cu apă, doi călugări vor împărţi povara, trei călugări şi nimeni nu mai vrea să care apă." Filmul arata cum trei calugari îşi temperează vanitatea şi regăsesc armonia de grup. Nu conţine dialoguri, fiind astfel accesibil oricui.

Partea I

Partea a II-a

Şase reguli pentru a menţine calmul şi liniştea minţii

Shi Tianji, un învăţat din epoca dinastiei Ming, propunea în cartea sa, Taina longevităţii [1], şase reguli pentru a menţine calmul  şi liniştea minţii:

1. Întotdeauna păstraţi o minte linistită. Rămâneţi linistiţi, fără a spera în van. Nu râvniţi, nu nutriţi dorinţe iluzorii, nu vă ataşaţi de câstig sau pierdere. „Dacă aveţi dorinţe puţine, mintea va fi, în mod natural, linistită. Contemplaţi dealuri izolate si văi îndepărtate. Mulţi se bucură de o viaţă lungă, fiindcă au puţine dorinţe si rămân întotdeauna cu mintea linistită.”
2. Întotdeauna fiţi buni la inimă. O persoană bună la inimă simte plăcere în a-i ajuta pe ceilalţi si nu doreşte să le facă rău. Când vine cu o idee, face o remarcă, sau face o faptă, cântăreste dacă benefică sau nu celorlalţi. „Când ceilalţi sunt răi, eu rămân onest, când ceilalţi sunt vicioşi, eu rămân bun la inimă, când ceilalţi stârnesc necazuri, eu încerc să le alin, când ceilalţi fac rău oamenilor, eu îi ajut. Dacă acţionez astfel, am o constiinţă curată şi o minte în mod natural calmă şi linistită.”
3. Întotdeauna susţineţi dreptatea. Distingeţi între răutate şi virtute, între bine şi rău. Virtutea şi răutatea sunt contrarii, iar binele şi răul nu trebuie confundate. Dacă vă păstraţi constiinţa, integritatea, mintea limpede şi agerimea privirii, veţi fi ferit în mod firesc de griji şi necazuri. „Când soarele străluceşte pe cer, întunecimea dispare în mod firesc. Cel ce va înţelege acest adevăr miraculos, va fi vindecat de boală şi va trăi o viaţă lungă”.
4. Întotdeauna fiţi voios. Adaptaţi-vă circumstanţelor şi fiţi întotdeauna mulţumit de sine. Evitaţi exagerările şi nu jigniţi pe nimeni. Bai Juyii [2] scria într-un poem: „Fi voios, fie că eşti bogat sau eşti sărac; căci cel care nu râde nu poate fi decât nebun”. Râdeţi des pe săturate. Un proverb zice că „un râs sănătos ne întinereşte cu zece ani, iar grija ne încărunţeste”.
5. Întotdeauna fiţi plăcut. Armonia este primordială în relaţiile interumane. Fiţi amabil, modest şi prudent, tolerant şi mărinimos. Nu fiţi prea prevăzător şi nu vă faceţi griji din lucruri neesenţiale. Amabilitatea în relaţia cu ceilalţi va aduce fericire, atât lor cât şi dumneavoastră.
6. Întotdeauna fiţi mulţumit. Sunt rare persoanele care pot evita toate adversităţile. Rămâneţi voioşi în ciuda lor. Yan Feitai avea o epigramă plină de înţelepciune privind dragostea de viaţă. 
„Doar fă un pas înapoi, gândeşte că totul va fi în mod firesc în regulă Mulţumirea este fericire”
 Comparaţi orice adversitate cu cea mai rea circumstanţă posibilă şi veţi dobândi calmul şi buna dispoziţie.

 Note
[1] Liu Zheng Cai. The Mystery of Longevity, Beijing: Foreign Language Press,1990.
[2] Bai Juyi (白居易; 772–846), poet din perioada dinastiei Tang. Poemele sale se inspiră mai ales din activitatea sa ca guvernator al unor provincii.

Conversaţia dintre Rabindranath Tagore şi H. G. Wells

La începutul lunii iunie a anului 1930, la Geneva, Rabindranath Tagore se întâlnea cu H. G. Wells. Conversaţia lor, reprodusă mai jos, atinge profetic o temă, care va deveni nevralgică abia cu jumătate de secol mai târziu: efectul globalizării asupra identităţii naţionale. În ciuda tonului protocolar al discuţiei şi al respectului reciproc pe care cei doi şi-l acordă, suntem martorii unei ciocniri puternice. Pe de o parte, ciocnirea între două personalităţi

Bucuria vieţii simple

Interviu acordat  de Somendra Chandra Nandy nepotul maharajahului de Cossimbazar.

Printre articolele pe care Mircea Eliade le-a scris despre India există câteva dedicate lui Maindra Chandra Nandy, maharajahul de Cossimbazar.

Amintiri despre Mircea Eliade şi Maitreyi Devi

Publicat în suplimentul revistei Timpul, nr. 6-7/2008, pag. 4.

Pabitra Sarkar e pensionar, dar vizitează aproape zilnic universitatea la care a predat. Face parte din generaţia de intelectuali ai Bengalului care s-a format în anii şaizeci-şaptezeci la mari universităţi americane, ca să renunţe apoi la bunăstarea occidentală şi să se întoarcă la marea iubire: Calcutta. A facut masteratul şi am obţinut diploma de doctor în lingvistică la Chicago, după care am predat Universitatea Minesotta din Mineanapolis. Apoi s-a întors în oraşul bucuriei şi predat mai întâi la universitatea Jadavpur, încheindu-şi cariera universitară ca vicecancelar al universităţii Rabindra Bharati, o universitate situată în casa lui Tagore. La aceasta universitate a îndeplinit funcţia de vicecancelar timp de şapte ani, din 1990 până în 1997. Acum, urmând tradiţia intelectualilor indieni, scrie despre lingvistică, teatru, muzică uneori şi cărţi pentru copii.

În 1973 studia cu o bursă Fulbright la Universitatea din Chicago. Acolo l-a cunoscut pe Mircea Eliade şi a fost martorul întâlnirii acestuia cu Maitreyi. Când a aflat ca sunt român mi-a comunicat dorinţa sa de a-mi povesti amănunte despre acest eveniment care avea să determine apariţia unui roman de dragoste care nu a fost uitat nici astăzi de cititorii bengalezi: Na Hanyate - Dragostea nu moare. A urmat o discuţie despre Maitreyi şi întâlnirea ei cu Mircea Eliade la Chicago pe care o voi reproduce în acest interviu.

Când aţi întâlnit-o prima dată pe Maitreyi Devi?

Maitreyi s-a făcut cunoscută în Bengal datorită memoriilor sale biografice despre Rabintranath Tagore.

Un poem de Dalai Lama: Paradoxul vremurilor noastre

Poemul, care este atribuit lui Dalai Lama, l-am cumpărat dintr-un magazin de suveniruri. In India se vând imprimeuri ce pot fi atârnate pe perete şi care conţin cuvinte de înţelepciune al unui guru scrise în formă de poem. În McLeod Gaunj, unde se află sediul Guvernului Tibetan in Exil, învăţator este, incontestabil ,  Prea Sfinţia Sa. Nu am reuşit să aflu unde le-a rostit sau le-a scris. In Asia, cum era şi la noi în vechime, există obiceiul ca învăţăceii să atribuie gânduri proprii gurului, poate din dorinţa de a le conferi mai multă credibilitate (zicem noi, occidentalii), dar şi ca ofrandă (svaha), cât şi dintr-o logică a iniţierii: de vreme ce guru este cel ce îl inspiră pe învăţăcel, spiritual privind, înţelepciunea învăţăcelului aparţine, oarecum,  gurului - este ca şi cum acesta ar vorbi prin discipol. Apoi, după ce aceste cuvinte de înţelepciune intră în circulaţie, pot apărea şi legende despre cum le-a spus guru în cutare loc, sau cutare situaţie. Mă alătur şi eu mulţimii şi vă transmit acest poem fără referinţele bibliografice care s-ar cuveni, impresionat de limpezimea amară cu care este oglindită o criză a umanităţii mult mai gravă decât cea economică, criza spirituală. M-aş bucura dacă aţi adăuga un comentariu...

Paradoxul vremurilor noastre

Avem case tot mai mari, dar familiile ne sunt tot mai mici,
Mai mult confort, dar mai puţin timp.
Avem mai multe diplome, dar mai puţină raţiune;
mai multă ştiinţă, dar mai puţină judecată;
mai mulţi experţi, dar şi mai multe probleme;
mai multe medicamente, dar sănătate mai precară.

Am fost până la Lună şi înapoi,
dar ne e greu să traversăm strada
ca să-l cunoaştem pe noul vecin.

Am fabricat computere tot mai puternice
care stochează tot mai multă informaţie
ce se distribuie în mai multe copii ca niciodată,
şi, totuşi, comunicăm mai puţin.

Excelăm în cantitate
şi neglijăm calitatea.

Acestea sunt vremurile fast food-ului
şi ale digestiei lente;
ale oamenilor înalţi la stat
dar scurţi la suflet,
a profiturilor consistente şi a relaţiilor umane superficiale.

Este vremea când se pun multe în fereastră,
dar casa e goală.

Sfinţia Sa, al XIV-lea Dalai Lama