Opt strofe pentru transformarea gândului [cu explicaţiile] Sfinţiei Sale Dalai Lama (VII)

VII

Pe scurt, voi oferi direct şi indirect orice beneficiu şi fericire

Pentru toate [fiinţele,] mamele mele,

Iar în secret voi lua asupra mea

Toate acţiunile dăunătoare şi suferinţele lor.

Această strofă se referă la practica de a lua asupra noastră toate suferinţele celorlalţi, dăruindu-le, în acelaşi timp, din dragoste şi compasiune, toată fericirea noastră.
Şi noi, la fel ca ceilalţi, ne dorim fericirea, şi nu ne dorim suferinţă. Îi putem [însă] vedea pe ceilalţi copleşiţi de suferinţă, neştiind cum să scape de ea. [Vazându-i,] trebuie să avem intenţia de a lua toată suferinţa şi karma lor negativă şi să ne rugăm ca acestea să prindă rod asupra noastră [1] imediat. Altfel, celelalte fiinţe vor fi lipsite de fericirea pe care o caută şi nu vor şti cum să o găsească. Iată de ce, fără zgârcenie, să le oferim toată fericirea noastră – trupul, bogăţia şi meritele noastre – şi să ne rugăm ca acestea să prindă rod asupra lor imediat.

Desigur, este foarte puţin probabil ca [în realitate,] să fim capabili să preluăm suferinţele celorlalţi şi să le cedăm fericirea noastră. Asemenea transferuri se întâmplă rar, şi trebuie ca între cei doi să fie o legătura karmică puternică şi neîntreruptă, care vine din trecut. Totuşi această meditaţie este foarte puternică în formarea curajului în minţile noastre, fiind, din acest motiv, foarte benefică.

În Instruirea minţii în şapte puncte [2], suntem sfătuiţi să alternăm practicile primirii şi dăruirii şi să le exersăm în respiraţie.[3] Iar Langri Tangpa supune că acestea trebuie făcute în secret. Aşa cum se explică în Bhodicaryavatara, aceste practici nu sunt potrivite pentru minţile bhodisattvaşilor începători ci doar unor practicanţi aleşi. De aceea sunt numite secrete.

Întrebare: În Bhodicaryavatara, Shantideva scria: „…dacă mă rănesc de dragul celorlalţi, voi dobândi măreţia.” [4] Pe de altă parte Nagarjuna ne spune să nu ne mortificăm corpul. Ce a vrut Shantideva să spună prin „a ne răni”?

Dalai Lama: Nu înseamnă că trebuie să te loveşti în cap cu ceva. Ceea ce vrea Shantideva să spună este că, atunci când apar gânduri de auto-preţuire, trebuie să te opui lor cu tărie şi să le stăpâneşti în forţă. În alte cuvinte, trebuie să îţi răneşti mintea ce se auto-preţuieşte. Trebuie să distingi clar între Eul care este complet obsedat de propria bunăstare şi Eul care se va ilumina. Între ele există o mare diferenţă. Acest vers din Bhodicaryavatara trebuie interpretat în contextul celorlalte versuri, care îl preced şi care îi urmează. Eul este privit în mai multe feluri: Eul adevărat, Eul care se auto-preţuieşte, Eul care priveşte lucrurile prin ochii celorlalţi, şi aşa mai departe. Ideile nu trebuie extrase din context.

Dacă este benefic celorlalţi, dacă este benefic măcar unei persoane, este potrivit ca noi să preluăm asupra noastră suferinţă celor trei tărâmuri, sau [chiar] să mergem într-unul dintre infernuri, şi ar trebui să avem curajul să facem asta. Pentru a atinge iluminarea de dragul celorlalte fiinţe cu simţuri, ar trebui să acceptăm cu bucurie să petrecem nenumăraţi eoni în cel mai adânc infern, Avici. Aceasta se înţelege prin a prelua asupra noastră răul care îl îndură ceilalţi.

Întrebare: Ce ar trebui să facem ca să ajungem în cel mai adânc infern?

Dalai Lama: Important este să vă dezvoltaţi curajul ca să vreţi să mergeţi într-unul dintre infernuri. Nu trebuie să ajungeţi acolo. Atunci când Kadmapa Geshe Chekawa era pe moarte, şi-a chemat discipolii şi le-a cerut să aducă ofrande, să spună rugăciuni şi să ţină slujbe deosebite, deoarece practica sa nu a avut succes. Discipolii au fost răvăşiţi, aşteptându-se ca să se întâmple ceva rău. Dar, gheshe [5] le-a explicat că, deşi toată viaţa s-a rugat ca să renască în infern pentru a-i ajuta pe cei de acolo, [acum, înainte de moarte,] primise o viziune care îl anunţa că va renaşte pe tărâmul pur, fapt care l-a întristat. Urmând exemplul [lui gheshe], dacă ne dezvoltăm o dorinţă sinceră şi puternică de a renaşte în tărâmurile de jos pentru a-i ajuta pe cei de acolo, vom acumula merite care ne vor duce în direcţia opusă.

De aceea eu spun întotdeauna că, dacă tot suntem egoişti, atunci să fim egoişti în mod înţelept. Egoismul îngust ne trage în jos; egoismul înţelept ne duce către budhietate[6]. Asta este adevărata înţelepciune! Din păcate, [odată porniţi pe calea iluminării,] mai întâi ne ataşăm de budhietate. Din scripturi aflăm că, pentru a atinge budhietatea, avem nevoie de bodhicitta[7], fără de care nu putem deveni iluminaţi, şi gândim: „Vreau să ating budhieatatea, aşa că trebuie să practic bodhicitta.” Nu suntem atât de preocupaţi de bodhicitta pe cât suntem preocupaţi de budhieatate, fapt care este cu totul greşit. Ar trebui să facem contrariul: să uităm motivaţia egoistă şi să ne gândim cum să îi ajutăm pe ceilalţi cu adevărat.

Dacă mergem în infern, nu putem să îi ajutăm nici pe ceilalţi, nici pe noi. Cum am putea să-i ajutăm? Nu dându-le ceva, sau făcând miracole, ci învăţându-i Dharma. Dar trebuie să fim calificaţi pentru a-i învăţa. Acum nu putem prezenta întreaga cale – toate practicile şi experienţele prin care trebuie să treacă o persoană de la primul stagiu până la iluminare. Poate, vom putea explica câteva etape de iniţiere, însă nu mai mult. Pentru a fi capabil să îi ajutăm pe ceilalţi în modul cel mai complet, conducându-i pe întreaga cale ce duce spre iluminare, trebuie, mai întâi, să fim noi înşine, iluminaţi. Acesta este motivul pentru care trebuie să practicăm bodhicitta. Acest mod de gândire este cu totul diferit de cel comun, în care ne simţim constrânşi să ne gândim la ceilalţi şi să le dăruim inima, din dorinţa egoistă de a obţine iluminarea. Modul de a acţiona, egoist, este fals, un fel de minciună.

Întrebare: Am citit într-o carte că, doar prin faptul că practicăm Dharma, vom preveni ca nouă generaţii ale urmaşilor noştri să renască în infern. Este adevărat?

Dalai Lama: Este un pic de reclamă aici! De fapt, deşi este posibil ca aşa ceva să se întâmple, în general nu este atât de simplu. Să luăm, de exemplu, cazul când recităm mantra OM MANI PADME HUM şi dedicăm meritului dobândit atingerii rapide a iluminării în scopul de a-i ajuta pe ceilalţi. Nu putem spune că doar recitarea mantrei este suficientă pentru o grabnică iluminare, dar putem afirma că o asemenea practică contribuie, este o cauză a iluminării. La fel, faptul că noi practicăm Dharma, nu va proteja în sine urmaşii noştri de renaşteri inferioare, însă va contribui la evoluţia lor.

Dacă practica noastră ar putea fi cauză principală a evoluţiei celorlalţi, s-ar contrazice legea karmei, relaţia între cauză şi efect. Ar însemna că noi am putea pur şi simplu sta deoparte, relaxându-ne şi lăsând buddhaşi şi bhodisattvaşi să se ocupe de [karma noastră]; nu am mai avea responsabilitatea bunăstării noastre. Iluminaţii pot doar să ne înveţe Dharma, calea care duce la eliberarea de suferinţă, însă noi trebuie să o punem în practică. Ei se spală pe mâini de responsabilitatea [eliberării noastre]. De vreme ce Buddhismul învaţă că nu există nici un creator şi noi creăm totul pentru noi înşine, rezultă că suntem proprii noştri stăpâni – în limitele legii cauzei şi efectului. Iar această lege a karmei ne învaţă că, dacă facem bine, vom avea parte de bine şi, dacă facem rău, vom avea parte de nefericire.

Întrebare: Cum cultivăm răbdarea?

Dalai Lama: Sunt multe metode.[8] Cunoaşterea şi încrederea în legea karmei produce răbdare. Realizaţi: „Sunt cu totul vinovat de suferinţa de care am parte, ea este rezultatul propriilor mele acţiuni din trecut. Fiindcă nu pot scăpa de ea, trebuie să o suport. Totuşi, pot să evit suferinţa în viitor cultivând virtuţi, printre care şi răbdarea. Dacă mă voi lăsa iritat sau enervat de această suferinţă, nu voi face decât să creez altă karma negativă, care îmi va aduce, în viitor, nenoroc.” Acesta este un mod de a practica răbdarea.

Un alt lucru pe care îl puteţi face este să meditaţi asupra naturii suferinde a corpului: „Corpul şi mintea sunt fundamentul acestor suferinţe. Este firesc şi de aşteptat ca suferinţe să apară în ele.” Realizarea acestei idei este foarte utilă dezvoltării răbdării.

De asemenea, vă puteţi aminti ce spune Bodhicaryavatara:

„De ce să te necăjeşti de ceva dacă poate fi remediat?

Şi ce rost are să te necăjeşti de ceva care nu poate fi remediat?”[9] 

Dacă există o metodă sau o ocazie de scăpa de suferinţă, atunci nu avem de ce să ne facem griji. Dacă nu putem face absolut nimic, faptul că ne facem griji nu ajută cu nimic. E limpede şi simplu.

O altă metodă este aceea de a contempla dezavantajele furiei şi avantajele modului de a fi răbdător. Suntem fiinţe umane – avem capacitatea de a gândi şi judeca. Dacă ne pierdem răbdarea şi ne enervăm, pierdem şi capacitatea de a face judecăţi corecte şi, odată cu ea, şi unul dintre cele mai importante instrumente: înţelepciunea. Animalele nu o au. Dacă ne pierdem răbdarea şi ne irităm, ne prejudiciem acest instrument preţios. Să nu uităm [deci]: este mult mai bine să avem curajul şi hotărârea de a înfrunta suferinţa cu răbdare. 

Întrebare: Cum putem fi în acelaşi timp umili şi realişti în ceea ce priveşte calităţile pe care le avem?

Dalai Lama: Trebuie să faceţi diferenţa între încrederea în propriile calităţi şi mândrie. Trebuie să aveţi încredere în orice calitate sau talent bun aveţi, şi să îl folosiţi cu curaj, dar să nu deveniţi mândrii de ele şi aroganţi. A fi umil nu înseamnă a te simţi incompetent şi neajutorat. Umilitatea este cultivată în opoziţie cu mândria, însă trebuie să folosim din plin orice calităţi avem.

În mod ideal, ar trebui să fiţi curajos şi puternic, dar să nu vă etalaţi aceste calităţi. Atunci când e nevoie, ar trebui să vă ridicaţi şi să luptaţi pentru ceea ce este drept. Aşa ar fi perfect. Dacă nu aveţi aceste calităţi dar vă lăudaţi cu ele, iar în vreme de restrişte vă ascundeţi, atunci sunteţi opusul. Prima persoană este foarte curajoasă dar nu are mândrie, cea de a doua este foarte mândră, dar nu are curaj.

Note :

[1] Este o metaforă: fapta (sămânţa) generează efectul karmic (rodul). [n.t.].

[2] Geshe Chekawa, The Seven Point Thought Transformation [n.e.], [online aici, sau aici n.t.].

[3] Vezi, Geshe Rabten, Advice from a Spiritual Friend, [s.l.], Wisdom Publications, 2001, pp. 92–93 [n.e.].

[4] Vezi A Guide to the Bodhisattva Way of Life, Capitolul 8, versul 126 [n.e.]. în limba română Bodhicaryavatara, [n.t.] .

[5] (Skt. Kalyāņamitra, trad. Literară „prieten virtuos”). Grad onorific şi grad academic printre călugării tibetani [n.t.].

[6] Starea de budha [n.t.].

[7] Bodhicitta este o stare a minţii guvernate de compasiune în care cel care o posedă se îngrijeşte te toate fiinţele ca de sine însuşi [n.t.].

[8] Vezi Dalai Lama, Healing Anger: The Power of Patience from a Buddhist Perspective, [s.l.], Snow Lion, 1997, un comentariu al ghidului lui Shantideva. [n.e.].

[9] A Guide to the Bodhisattva Way of Life,  Capitolul 6, versul 10 [n.e.], în limba română Bodhicaryavatara, [n.t.] .

Strofa I, II, III, IV, V, VI, VII, VIII.