Conversaţia dintre Rabindranath Tagore şi H. G. Wells

La începutul lunii iunie a anului 1930, la Geneva, Rabindranath Tagore se întâlnea cu H. G. Wells. Conversaţia lor, reprodusă mai jos, atinge profetic o temă, care va deveni nevralgică abia cu jumătate de secol mai târziu: efectul globalizării asupra identităţii naţionale. În ciuda tonului protocolar al discuţiei şi al respectului reciproc pe care cei doi şi-l acordă, suntem martorii unei ciocniri puternice. Pe de o parte, ciocnirea între două personalităţi
esenţial diferite: Tagore care iubeşte umanitatea prin fiecare individ în parte şi Wells, care recunoaşte că nu e o fire foarte iubitoare [Experiment in Autobiography (1934)], şi care va ajunge să considere că înlocuirea umanităţii cu o altă specie ar fi de dorit [Mind at the End of its Tether (1945)]. Intuim, voalate şi ecourile ciocnirilor istorice dintre cele două naţiuni. În timp ce Wells este supus al Coroanei Britanice prin însăşi naţionalitatea sa, Tagore susţine şi exprimă voinţa poporului indian de a nu mai fi supus al Coroanei Britanice. Putem intui şi o diferenţă de tonus între suficienţa civilizaţiei britanice aflate la apogeu şi energia naţiunii indiene pe cale de a se (re)naşte. Însă coliziunea este mult mai profundă, între două viziuni asupra relaţiei între universal şi individual: pe de o parte ce Occidentala, care vede universalul înghiţind, dizolvând şi transformând până la mutilare individualul şi cea a Orientului în care individualul se uneşte cu universalul.

   

Conversaţia dintre Rabindranath Tagore şi H. G. Wells

Extras din A Tagore Reader, editată de Amiya Chakravarty

TAGORE: În civilizaţia modernă, tendinţa este de a uniformiza lumea. Calcutta, Bombay, Hong Kong, cât şi alte oraşe sunt, mai mult sau mai puţin, la fel, purtând măşti enorme care nu reprezintă nici o ţară.

WELLS: Şi, totuşi, nu credeţi ca acest fapt este un semn că am ajuns la o nouă ordine mondială care refuză o anumită localizare.

TAGORE: Fizionomia individului nu trebuie să fie aceeaşi. Lăsaţi mintea să fi universală, [dar] nu sacrificaţi individualitatea.

WELLS: Treptat gândim o civilizaţie pe fundamentul căreia individualităţile vor avea mari şanse de a se împlini. Individualitatea, aşa cum o înţelegem noi, a suferit datorită faptului că civilizaţia a fost divizată în loc să fie unită într-un întreg universal, care pare a fi destinul firesc al umanităţii.

TAGORE: Eu cred că unitatea civilizaţiei umane poate fi mai bine păstrată formând legături de frăţie şi cooperare între civilizaţiile diferite care există pe glob. Credeţi că există o tendinţă către o limbă unică a întregii umanităţi?

WELLS: Fie că ne place sau nu, va fi impusă o limbă comună pentru întreaga omenire. Înainte, minţile luminate creau dialecte noi. Acum a apărut necesitatea de a ne constrânge sa adoptăm un limbaj universal.

TAGORE: Sunt, oarecum, de acord. Vremurile dialectelor vorbite pe suprafeţe mici a dispărut. Comunicarea rapidă cere un limbaj comun. Totuşi, probabil aceasta limbă comună nu va exclude limbile naţionale. Este interesant de observat faptul că tocmai acum, când creşte unitatea minţii umane, dezvoltarea conştiinţei naţionale duce la formarea, sau, mai bine spus, redeşteptarea limbilor naţionale. Nu credeţi că în America, în ciuda relaţiilor constante cu Anglia, engleza [americană] tinde să se modifice [faţă de cea britanică]?

WELLS: Mă întreb dacă această problemă se mai pune. Patruzeci - cincizeci de ani în urmă ea exista, însă acum e tot mai greu să distingem deosebiri între engleza americană şi cea britanică, atât în limba literară cât şi în cea uzuală. Influenţe se manifestă în ambele sensuri. Astăzi elaborăm şi perfecţionăm metode fizice de transmitere a cuvintelor. Traducerea e o bătaie de cap. Să luăm poemele dvs., de exemplu. Nu pierd ele mult prin acest proces? Ar fi minunat dacă aţi avea o metodă de a le face inteligibile tuturor oamenilor în acelaşi timp.

TAGORE: Muzica diferitelor naţiuni se bazează pe un fenomen psihologic comun şi, totuşi, asta nu înseamnă ca muzica naţională nu trebuie să existe. Acest adevăr este, în opinia mea, valabil şi pentru literatură.

WELLS: Muzica modernă circulă dintr-o ţară în alta fără nici o pierdere – de la Purcell la Bach, apoi Brahms, apoi muzica rusă, apoi cea asiatică. Dintre toate câte sunt pe lume, muzica e cea mai internaţională.

TAGORE: Pot să adaug ceva? Am compus mai mult de trei sute de piese muzicale. Ele sunt inaccesibile Occidentului fiindcă nu pot fi transcrise în propria voastră notaţie. Probabil, nu ar fi inteligibile occidentalilor, chiar dacă aş putea să le scriu cu notaţiile europene.

WELLS: Occidentul s-ar putea obişnui cu muzica ta.

TAGORE: Anumite forme şi sunete muzicale, care pe noi ne mişcă profund, par a nedumeri pe ascultătorii europeni. Totuşi, aşa cum spui, probabil că o cunoaştere mai apropiată a lor, poate duce, treptat, la o mai bună apreciere.

WELLS: Probabil, în viitor, expresia artistică va fi diferită de cea de azi; fiind acelaşi, mediul va fi comprehensibil pentru toţi. De exemplu, radioul, care uneşte lumea. Şi nu putem prevedea alte invenţii. Probabil, în viitor, când vociferarea în limbi naţionale va scădea, şi se vor face noi descoperiri ştiinţifice, vom putea comunica între noi printr-un mijloc de vorbire încă neimaginat.

TAGORE: Trebuie să creăm o nouă psihologie pentru această eră. Trebuie să ne adaptăm la noile necesităţi şi condiţii create de civilizaţie.

WELLS: Adaptare, extraordinară adaptare!

TAGORE: Credeţi că există vre-o deosebire fundamentală între rasele umane?

WELLS: Nu. Noi rase apar şi reapar, în fluctuaţii continue. Metisajul a existat din cele mai vechi timpuri; India este cel mai bun exemplu. În Bengal, au fost un uimitor amestec al raselor în ciuda castelor şi a altor bariere.

TAGORE: Atunci problema este cea a mândriei rasiale. Poate Occidentul recunoaşte în întregime Orientul? Daca acceptarea mutuală nu este posibilă, deplâng ţara care respinge cultura celorlalţi. Cunoaşterea nu face rău, deşi unii cred că dr. Haas şi Henri Matisse cer gândirii asiatice să nu depăşească graniţele Orientului.

WELLS: Sper să nu fiţi de acord. Eu nu sunt.

TAGORE: Este regretabil ca o rasă sau naţiune să îşi revendice favoruri divine şi să îşi asume o superioritate inerentă asupra altora pornind de la schema creaţiei.

WELLS: Supremaţia Occidentului există doar de câteva secole. Înainte de bătălia de la Lepanto turcii dominau Vestul; Columb a pornit în călătoria sa pentru a găsi un drum care să îi evite pe turci. Scriitorii elisabetani şi succesorii săi erau uimiţi de bogăţia şi de nivelul de trai ridicat din Est. Istoria ascendenţei Occidentului este foarte scurtă.

TAGORE: Ştiinţele naturii [care s-au dezvoltat] în secolul al XIX-lea au creat, probabil, acest spirit de superioritate al Occidentului. Pe măsură ce Orientul va asimila aceste ştiinţe, situaţia se va echilibra.

WELLS: Ştiinţa modernă nu este cu totul europeană. O serie de accidente şi circumstanţe au împiedicat unele ţări estice să aplice descoperirile făcute de umanişti. La rândul lor, asiaticii au iniţiat şi dezvoltat multe ştiinţe care au fost mai târziu preluate de occidentali şi perfecţionate. Astăzi exista japonezi chinezi şi indieni recunoscuţi în lumea ştiinţifică.

TAGORE: India a fost foarte defavorizată.

WELLS: Atunci când Macaulay a impus un sistem de educaţie de proastă calitate în India, indienii s-au simţit jigniţi. Nimeni nu poate trăi din poezia lui Scott. Sper ca acum lucrurile se schimbă. Însă, trebuie să o spun, nici noi, englezii nu suntem mai buni. Am fost la fel de prost educaţi ca şi indianul de mijloc, poate chiar mai rău.

TAGORE: Problema noastră e că acest contact cu marile civilizaţii ale Occidentului nu poate fi unul firesc. Japonia a absorbit mai mult din cultura vestică fiindcă japonezii a fost liberi să accepte sau să respingă după nevoile lor.

WELLS: Este păcat, fiindcă au fost atâtea ocazii de a ne cunoaşte unii pe ceilalţi.

TAGORE: Apoi canalele de educaţie au devenit albii secate, iar resursele noastre au fost deturnate sistematic.

WELLS: Şi eu fac parte din rasa celor stăpâniţi. Trebuie să plătesc pentru aviaţia militară, şi atât de mult pentru maşinăria guvernamentală! Vezi, suferim de pe urma aceluiaşi rău. În India, tradiţia birocraţiei este, desigur mai nefirească şi mai îndelungată. Mogulii, înaintea englezilor, par să fi fost la fel de lipsiţi de discernământ ca şi concetăţenii mei.

TAGORE: Şi, totuşi, este o diferenţă! Guvernarea mogulilor nu era atât de ştiinţific eficientă şi de mecanică. Mogulii vroiau bani şi atât timp cât puteau trăi în lux nu interveneau în viaţa comunităţilor săteşti din India. Împăraţii mahomedani nu au impus condiţii şi nici nu au forţat mâna educatorilor şi sătenilor. Acum, de exemplu, sistemul educaţional indian este complet dezorganizat, iar efortul educativ al indigenilor depinde de recunoaşterea sa oficială [din parte englezilor].

WELLS: Recunoaştere din partea statului, dar adio educaţie!

TAGORE: De multe ori am fost întrebat care îmi sunt planurile. Răspunsul meu este ca nu posed nici o schemă. Ţara mea, ca şi oricare alta, îşi va dezvolta propria constituţie. Ea va depăşi etapa de experimentări şi se va stabiliza într-o formă diferită de cea la care dvs. sau eu ne aşteptăm.