Opt strofe pentru transformarea gândului [cu explicaţiile] Sfinţiei Sale Dalai Lama (VIII)

Astfel, nepângărit de superstiţiile

Celor opt griji lumeşti [1],

Recunoscând toate fenomenele ca fiind iluzorii,

Fie ca să fiu eliberat de robia ataşamentelor.

Această strofă se referă la înţelepciune. Toate practicile descrise până aici trebuie ferite ca să nu fie pătate de superstiţiile celor opt dharme lumeşti. Aceste opt [dharme] pot fi descrise ca albe, negre sau gri.[2] Cred că e suficient să explic această strofă din punctul de vedere al practicilor efectuate, fără lăsa să fie pătate de concepţii greşite ale unui ataşament faţă de existenţa reală – superstiţiile celor opt dharme.[3]

Cum evităm să pătăm practica?
Recunoscând întreaga existenţă ca iluzorie şi refuzând ataşamentul de existenţa reală. Aceasta este calea de eliberare de legăturile unui astfel de ataşament.

Să explic sensul cuvântului „iluzoriu” din acest context: existenţa adevărată apare sub înfăţişarea diferitelor obiecte oriunde acestea s-ar manifesta, dar, de fapt, aici nu este existenţă reală. Existenţa adevărată e aparentă, dar nu există [în fapt], este o iluzie. Chiar dacă tot ceea ce există apare ca fiind existent cu adevărat, este [de fapt] lipsit de existenţă adevărată. A vedea că obiectele sunt golite de existenţă adevărată – că, deşi existenţa adevărată apare, ea nu există [în fapt], este iluzorie – înseamnă a avea o înţelegere clară a noţiuni de vid: vidul aparenţei manifestate.

Într-o primă etapă trebuie să fim siguri de faptul că toate fenomenele sunt vide de existenţă reală. Apoi, atunci când ceea ce are natura absolută [4] apare ca fiind cu adevărat existent, vom respinge existenţa adevărată, amintindu-ne de absenţa totală a unei existenţe adevărate. Alăturând cele două [concepte] – aparenţa unei existenţe reale şi vidul aşa cum a fost experimentat în prima etapă - descoperim natura iluzorie a fenomenelor.

Nu este nevoie să explic acum felul cum lucrurile apar iluzorii, separate de ceea ce este dat. Acest text dă explicaţii până la meditaţia asupra vidului. În învăţăturile tantrice, precum Guhyasamaja tantra, ceea ce este numit iluzoriu este cu totul separat. În această strofă, ceea ce este numit iluzoriu nu trebuie neapărat să se arate separat. Prin urmare obiectul respingerii este existenţa reală a ceea ce are natură absolută, şi acesta trebuie respinsă. Atunci modul iluzoriu de a se înfăţişa al lucrurilor se va produce indirect: ele vor părea a exista cu adevărat deşi nu există.[5]

Întrebare: Cum poate funcţiona ceva care este de negăsit şi există doar prin doar prin atribuire?

Dalai Lama: Este foarte dificil. Dacă puteţi realiză că subiectul şi acţiunea există prin raţiunea coproducerilor lor condiţionate, va apare vidul în coproducerea condiţionată. Aceasta este cel mai greu de înţeles.[6]

Dacă aţi realizat bine existenţa neinerentă, experienţa obiectelor existente vorbeşte de la sine. Faptul că există natural este respins de logică, şi poţi fi convins de logică ca lucrurile nu exista inerent – nu au cum să existe inerent. Totuşi ele există în mod clar fiindcă le experimentăm. Prin urmare, cum există ele? Ele există numai pin puterea numelui. Nu spunem că ele nu există; nu s-a spus niciodată că ele nu există. Ce s-a spus este că ele există prin puterea numelui. Această aserţiune e dificil [de înţeles]. E ceva ce veţi înţelege cu încetul, încet, prin experienţă.

Întâi trebuie să analizaţi dacă lucrurile există sau nu, realmente dacă sunt constatabile: le puteţi găsi. Însă dacă am spune că ele nu există de loc, am greşi, deoarece le experimentăm. Nu putem demonstra prin logică faptul că lucrurile există constatabil, însă ştim prin experienţă că ele există. Dacă există, sunt doar două moduri în care ele o pot face: sau prin fundamentul lor sau fiind controlate de alţi factor, adică sau complet independent sau dependent. Deoarece logică neagă existenţa lor independentă, singurul mod în care pot exista este cel dependent.

Prin ce depind lucrurile de existenţa lor? Ele depind de faptul că sunt etichetate şi de gândul care le etichetează. Dacă ar putea fi găsite atunci când sunt căutate, înseamnă că ar exista prin propria lor natură, şi astfel scrierile Madhyamaka, care spun că lucrurile nu există prin natural or, ar greşi. Totuşi, nu poţi găsi lucrurile atunci când le cauţi. Ceea ce găsiţi este ceva care există sub controlul altor factori, care există numai în nume. Cuvântul „numai” sugerează că ceva a fost eliminat: dar ceea ce a fost eliminat nu este numele, nici ceea ce are înţeles şi este obiectul valid al minţii. Nu vrem să spunem că nu există alt înţeles decât cel al numelui, sau că înţelesul care nu este nume nu este un obiect valid pentru minte. Ceea ce este eliminat există prin ceva diferit de puterea numelui. Lucrurile există numai prin puterea numelui, însă ele au înţeles, iar înţelesul este obiectul minţii neamăgite. Prin natura lor lucrurile există doar prin puterea numelui.

Nu există altă alternativă decât forţa numelui ceea ce nu înseamnă că nu există nimic în afara numelui. Există lucrul, există înţelesul şi există numele. Ce este înţelesul. Înțelesul există de asemenea numai în nume.

Întrebare: Mintea există în realitate, sau este, de asemenea, o iluzie?

Dalai Lama: Este acelaşi lucru. Conform Prasangika Madhyamaka, cea înaltă şi mai precisă opinie, nu există deosebire între obiectul exterior şi conştiinţa interioară care în înţelege: ambele există prin puterea numelui; niciuna nu este cu adevărat existentă. Gândul, şi el, există doar în nume; la fel vacuitatea, buddha, rău şi indiferent. Totul există doar prin puterea numelui.

Când spunem „doar numele” nu vrem să se înţeleagă altceva decât că se elimină înţelesuri care nu sunt numele însuşi. Dacă, de exemplu, comparaţi o persoană reală cu o fantomă, ambele sunt la fel prin faptul că există doar prin nume, însă există şi diferenţe. Tot ceea ce există şi ceea ce nu există este etichetat, însă în nume, unele lucruri există, altele nu.[7]

Conform Şcolii Doar Mintea [8], fenomenele exterioare apar ca existând inerent, în fapt ele fiind vide de o existenţă exterioară inerentă, întrucât mintea există real. Cred, însă că ajunge cu doctrinele buddhiste, deocamdată.[9]

Întrebare: „Mintea” şi „conştiinţa” sunt termeni echivalenţi?

Dalai Lama: În tibetană se fac distincţii, însă e greu de spus dacă în limba engleză cuvintele poartă aceleaşi conotaţii. Acolo unde „minte” re referă la conştiinţa primară, este probabil identic cu „conştiinţă”. În tibetană „cunoştinţă” este cel mai general termen, şi se divide în conştiinţă primară şi factori mentali (secundari), ambele categorii având mai multe subcategorii. De asemenea, atunci când vorbim de cunoştinţă, poate fi vorba de cunoştinţă mentală sau senzorială, cea dintâi având multe subdiviziuni, corespunzătoare diferitelor [grade] de grosolănie sau subtilitate. Dacă cuvintele din engleză corespund întocmai termenilor tibetani, e greu de spus.

Strofa I, II, III, IV, V, VI, VII, VIII.