Pages

sâmbătă, 6 martie 2010

Bucuria vieţii simple

Interviu acordat  de Somendra Chandra Nandy nepotul maharajahului de Cossimbazar.

Printre articolele pe care Mircea Eliade le-a scris despre India există câteva dedicate lui Maindra Chandra Nandy, maharajahul de Cossimbazar.

vineri, 5 martie 2010

Amintiri despre Mircea Eliade şi Maitreyi Devi

Publicat în suplimentul revistei Timpul, nr. 6-7/2008, pag. 4.

Pabitra Sarkar e pensionar, dar vizitează aproape zilnic universitatea la care a predat. Face parte din generaţia de intelectuali ai Bengalului care s-a format în anii şaizeci-şaptezeci la mari universităţi americane, ca să renunţe apoi la bunăstarea occidentală şi să se întoarcă la marea iubire: Calcutta. A facut masteratul şi am obţinut diploma de doctor în lingvistică la Chicago, după care am predat Universitatea Minesotta din Mineanapolis. Apoi s-a întors în oraşul bucuriei şi predat mai întâi la universitatea Jadavpur, încheindu-şi cariera universitară ca vicecancelar al universităţii Rabindra Bharati, o universitate situată în casa lui Tagore. La aceasta universitate a îndeplinit funcţia de vicecancelar timp de şapte ani, din 1990 până în 1997. Acum, urmând tradiţia intelectualilor indieni, scrie despre lingvistică, teatru, muzică uneori şi cărţi pentru copii.
În 1973 studia cu o bursă Fulbright la Universitatea din Chicago. Acolo l-a cunoscut pe Mircea Eliade şi a fost martorul întâlnirii acestuia cu Maitreyi. Când a aflat ca sunt român mi-a comunicat dorinţa sa de a-mi povesti amănunte despre acest eveniment care avea să determine apariţia unui roman de dragoste care nu a fost uitat nici astăzi de cititorii bengalezi: Na Hanyate - Dragostea nu moare. A urmat o discuţie despre Maitreyi şi întâlnirea ei cu Mircea Eliade la Chicago pe care o voi reproduce în acest interviu.


Când aţi întâlnit-o prima dată pe Maitreyi Devi?
Maitreyi s-a făcut cunoscută în Bengal datorită memoriilor sale biografice despre Rabintranath Tagore.