Pan Shaozu la 90 de ani

Pan Shaozu (cu numele budhist  XuanTong Zi) s-a născut în 1923 în provincia Gansu din China. Este maestru de qigong atât în forma daoistă cât şi în cea budhistă. În filmul care urmează demonstrează automasajul după meditaţie care are rolul de a echilibra şi pune în mişcare qi. Acest masaj, numit Dao Yin, este binefăcător şi celor care nu meditează, dar trăiesc o viaţă sedentară.

Patterns in Philosophy and Sociology of Religions

Religia trăită nu e doar credinţă: este ceva înfăptuit şi simţit, expresia în cuvinte şi gesturi a ceea ce contează, până la urma, din existenta noastră. Volumul, editat de Mihaela Gligor şi Sherry Sabbarwal, reuneşte eseuri ale unor erudiţi indieni, americani şi europeni, urmărind multitudinea de forme de expresie a religiozităţii în contextul global contemporan, privit dintr-o perspectivă istorică.

 

Şi un unterviu al Mihaelei la emisiunea  Izvoare de filozofie...

Anchee Min: ÎMPĂRĂTEASA ORHIDEE

Unul din misterele lumii chineze este, fără îndoială, Oraşul Interzis. A fost construit între 1406 şi 1420 printr-un efort tipic chinez - un milion de muncitori - pentru a deveni rezidenţa imperială a dinastiei Ming. În 1644 a fost cucerit de forţele manciuriene, care l-au proclamat împărat pe tânărul Shunzhi, instaurând dinastia Qing.

Oraşul Interzis a fost conceput ca un simbol al puterii, bogăţiei şi civilizaţiei imperiale chineze. S-au folosit materiale extrem de rare cum ar fi marmoră, lemn de Phoebe zhennan o pecie de magnolie adusă din jungla din sudvest, şi cărămizi aurii din provincia Suzhou. Stâlpi întregi erau îmbrăcaţi în foiţă de aur. Conţine 980 de clădiri: locuinţe, hambare, temple, palate, plasate pe o suprafaţă de 78 de hectare. Este incercuit de un zid înalt de 8m şi de un şanţ de apărare lat de 52m.

Accesul chinezilor de rând era interzis cu desăvârşire. Totuşi cu ocazia unor ceremonii, unii erau invitaţi şi puteau sa privească pentru scurt timp aceste minunăţii. Visul oricărui chinez era să pătrundă măcar o dată în interiorul Oraşului Interzis. Totuşi, peste noapte, ramâneau doar femeile din familia imperială, slujnicele şi eunucii, asigurându-se astfel paternitatea dinastică a odraslelor imperiale.

Cum se trăia în această curte izolată până la autism? Cum se formau alianţe şi ce formă lua trădarea şi prietenia în acea societate guvernată de ritualuri stricte. Şi mai ales care era rolul femeii în familia imperială, de vreme ce competiţia între soţiile şi concubinele imperiale era atât de mare încât putea duce la crimă?

Romanul lui Anchee Min, Împărăteasa Orhidee ne dă un răspuns documentat la toate aceste întrebări. Este povestea unei fete manciuriene care a fost aleasă una dintre cele şapte soţii ale împăratului Hsien Feng. Datorită inteligenţei sale politice dar şi norocului de a fi singura care i-a dăruit împăratului un fiu, ea va urca treptele ierarhiei imperiale, devenind ultima împărăteasă a Chinei. Împărăteasa Yehonala a rămas în istorie ca o "maestră a răului pur şi a intrigii", spre deosebire de cealaltă soţie a lui Hsien Feng, împărăteasa Nuharoo, care este considerată de o bunătate şi o puritate egală cu a zeiţei Kuanin. Putem identifica în acest contrast gândirea clasică chineză: în timp ce Yehonala s-a lăsat sedusă de acţiune, luând parte la intrigile politice, Nurahoo, o budhistă ferventă, a practicat wuwei - nonacţiunea, păstrându-şi puritatea şi atrăgând, astfel, pronia cerească. Viziune autoarei este opusă, de fapt una occidentală: în timp ce Nurahoo este o bigotă neputincioasă, Yehonala e o self-made woman, ale cărei acţiuni sunt justificate prin raţiuni de stat şi prin faptul că îşi apără fiul. Această reevaluare a personajului istoric poate nici nu este departe de adevăr: Yehonala a domnit cu autoritate în China în aceeaşi perioadă cînd regina Victoria deţinea tronul Angliei.

Lansare de carte

Dalai Lama despre religie

Teologul Leonardo Boff reproduce un dialog pe care l-a avut cu Dalai Lama cu ocazia unei mese rotunde:

"Intr-o discuţie despre religie şi libertate avută cu Dalai Lama, cu inteţii ironice, dar şi din curiozitate, i-am pus următoarea întrebare:

«Sfinţia Voastra, care religie consideraţi că este cea mai bună?»

Credeam că va răspunde: «Budismul tibetan» sau «Religiile orientale, cu mult mai  vechi decât creştinismul.» Dalai Lama s-a oprit, mi-a surâs şi m-a privit drept în ochi… fapt care m-a surpris deoarece era clar subtextul ironic al întrebării mele. Mi-a raspuns:

«Cea mai bună religie este cea care te apropie de Dumnezeu. Este cea care face din tine, o persoană mai bună.»

Pentru a ieşi din încurcătura în care m-a pus acest răspuns înţelept l-am intrebat din nou: 

«Ce anume ne face sa fim mai buni? »

El a raspuns:
«Tot ceea ce nu ne lasă indiferenţi la suferinaţa aproapelui
şi ne face să fim mai sensibili,
mai detaşati,
mai amabili,
mai umani,
mai responsabili,
mai corecţi şi cinstiţi.»

«Religia care te face aşa este cea mai bună religie.»

Am tăcut pentru un timp, meditând uimit la răspunsul său irefutabil şi plin de înţelepciune. A continuat:

«Prietene, nu mă interesează de ce religie eşti şi dacă eşti credincios sau nu… Pentru mine, este important felul cum te porţi cu semenii tăi, familia ta, colegii de serviciu, prietenii tăi şi, în general, cu toată lumea.»
«Aminteşte-ţi că universul este ecoul acţiunilor şi gândurilor noastre.»

«Legea acţiunii şi reacţiunii nu se referă numai la fizică.  Ea se aplică şi în relaţiile umane. Dacă faci bine în jurul tau, ţi se va răspunde cu buntate. Daca te porţi cu răutate, vei primi răutate.»

«Cea ce ne spuneau bunicii este adevarat. Vei primi întotdeauna ceea ce le doreşti  celorlalţi. Fericirea nu este în mâna destinului, ci consecinţa opţiunilor tale.»

Şi a adăugat:
«Ia seama la gândurile tale căci ele vor deveni cuvinte.
Ia seama la cuvintele tale căci ele vor deveni acţiuni.
Ia sema la acţiunile tale căci ele vor deveni obişnuinţe.
Ia seama la obişnuinţele tale căci ele iţi vor modela caracterul.
Ia seama la caracterul tău căci el iţi va condiţiona destinul,
Iar destinul va fi viaţa ta…»

şi

«Nu există religie mai mare decât adevărul.»"

 

Trei călugări şi nimeni nu mai cară apă

Filmul Trei călugări (三个和尚, San ge he shang, 1980) este o animaţie produsă de Shanghai Animation Film Studio în perioada de renaştere după revoluţia culturală. Filmul ilustrează un proverb chinez care spune: "Un călugăr va căra două găleţi cu apă, doi călugări vor împărţi povara, trei călugări şi nimeni nu mai vrea să care apă." Filmul arata cum trei calugari îşi temperează vanitatea şi regăsesc armonia de grup. Nu conţine dialoguri, fiind astfel accesibil oricui.

Partea I

Partea a II-a