Unul din misterele lumii chineze este, fără îndoială, Oraşul Interzis. A fost construit între 1406 şi 1420 printr-un efort tipic chinez - un milion de muncitori - pentru a deveni rezidenţa imperială a dinastiei Ming. În 1644 a fost cucerit de forţele manciuriene, care l-au proclamat împărat pe tânărul Shunzhi, instaurând dinastia Qing.
Oraşul Interzis a fost conceput ca un simbol al puterii, bogăţiei şi civilizaţiei imperiale chineze. S-au folosit materiale extrem de rare cum ar fi marmoră, lemn de Phoebe zhennan o pecie de magnolie adusă din jungla din sudvest, şi cărămizi aurii din provincia Suzhou. Stâlpi întregi erau îmbrăcaţi în foiţă de aur. Conţine 980 de clădiri: locuinţe, hambare, temple, palate, plasate pe o suprafaţă de 78 de hectare. Este incercuit de un zid înalt de 8m şi de un şanţ de apărare lat de 52m.
Accesul chinezilor de rând era interzis cu desăvârşire. Totuşi cu ocazia unor ceremonii, unii erau invitaţi şi puteau sa privească pentru scurt timp aceste minunăţii. Visul oricărui chinez era să pătrundă măcar o dată în interiorul Oraşului Interzis. Totuşi, peste noapte, ramâneau doar femeile din familia imperială, slujnicele şi eunucii, asigurându-se astfel paternitatea dinastică a odraslelor imperiale.
Cum se trăia în această curte izolată până la autism? Cum se formau alianţe şi ce formă lua trădarea şi prietenia în acea societate guvernată de ritualuri stricte. Şi mai ales care era rolul femeii în familia imperială, de vreme ce competiţia între soţiile şi concubinele imperiale era atât de mare încât putea duce la crimă?
Romanul lui Anchee Min, Împărăteasa Orhidee ne dă un răspuns documentat la toate aceste întrebări. Este povestea unei fete manciuriene care a fost aleasă una dintre cele şapte soţii ale împăratului Hsien Feng. Datorită inteligenţei sale politice dar şi norocului de a fi singura care i-a dăruit împăratului un fiu, ea va urca treptele ierarhiei imperiale, devenind ultima împărăteasă a Chinei. Împărăteasa Yehonala a rămas în istorie ca o "maestră a răului pur şi a intrigii", spre deosebire de cealaltă soţie a lui Hsien Feng, împărăteasa Nuharoo, care este considerată de o bunătate şi o puritate egală cu a zeiţei Kuanin. Putem identifica în acest contrast gândirea clasică chineză: în timp ce Yehonala s-a lăsat sedusă de acţiune, luând parte la intrigile politice, Nurahoo, o budhistă ferventă, a practicat wuwei - nonacţiunea, păstrându-şi puritatea şi atrăgând, astfel, pronia cerească. Viziune autoarei este opusă, de fapt una occidentală: în timp ce Nurahoo este o bigotă neputincioasă, Yehonala e o self-made woman, ale cărei acţiuni sunt justificate prin raţiuni de stat şi prin faptul că îşi apără fiul. Această reevaluare a personajului istoric poate nici nu este departe de adevăr: Yehonala a domnit cu autoritate în China în aceeaşi perioadă cînd regina Victoria deţinea tronul Angliei.
