Poemul, care este atribuit lui Dalai Lama, l-am cumpărat dintr-un magazin de suveniruri. In India se vând imprimeuri ce pot fi atârnate pe perete şi care conţin cuvinte de înţelepciune al unui guru scrise în formă de poem. În McLeod Gaunj, unde se află sediul Guvernului Tibetan in Exil, învăţator este, incontestabil , Prea Sfinţia Sa. Nu am reuşit să aflu unde le-a rostit sau le-a scris. In Asia, cum era şi la noi în vechime, există obiceiul ca învăţăceii să atribuie gânduri proprii gurului, poate din dorinţa de a le conferi mai multă credibilitate (zicem noi, occidentalii), dar şi ca ofrandă (svaha), cât şi dintr-o logică a iniţierii: de vreme ce guru este cel ce îl inspiră pe învăţăcel, spiritual privind, înţelepciunea învăţăcelului aparţine, oarecum, gurului - este ca şi cum acesta ar vorbi prin discipol. Apoi, după ce aceste cuvinte de înţelepciune intră în circulaţie, pot apărea şi legende despre cum le-a spus guru în cutare loc, sau cutare situaţie. Mă alătur şi eu mulţimii şi vă transmit acest poem fără referinţele bibliografice care s-ar cuveni, impresionat de limpezimea amară cu care este oglindită o criză a umanităţii mult mai gravă decât cea economică, criza spirituală. M-aş bucura dacă aţi adăuga un comentariu...
Paradoxul vremurilor noastre
Avem case tot mai mari, dar familiile ne sunt tot mai mici,
Mai mult confort, dar mai puţin timp.
Avem mai multe diplome, dar mai puţină raţiune;
mai multă ştiinţă, dar mai puţină judecată;
mai mulţi experţi, dar şi mai multe probleme;
mai multe medicamente, dar sănătate mai precară.
Am fost până la Lună şi înapoi,
dar ne e greu să traversăm strada
ca să-l cunoaştem pe noul vecin.
Am fabricat computere tot mai puternice
care stochează tot mai multă informaţie
ce se distribuie în mai multe copii ca niciodată,
şi, totuşi, comunicăm mai puţin.
Excelăm în cantitate
şi neglijăm calitatea.
Acestea sunt vremurile fast food-ului
şi ale digestiei lente;
ale oamenilor înalţi la stat
dar scurţi la suflet,
a profiturilor consistente şi a relaţiilor umane superficiale.
Este vremea când se pun multe în fereastră,
dar casa e goală.
Sfinţia Sa, al XIV-lea Dalai Lama
